Serve Cuvée Guy de Poix 0.75L

223,69 lei

S.E.R.V.E este o poveste frumoasă despre puterea de a persevera și emoția descoperirii ce alimentează curiozitatea. S.E.R.V.E (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție), a fost inființată în 1994, iar la începutul anilor 2000, au fost realizate investiții în construcția unei crame proprii, complet nouă în apropiere de culturile de viță din Ceptura.

În anii următori, S.E.R.V.E a realizat prima îmbuteliere a vinurilor sale și vinificarea primilor struguri din recolta proprie. Fondatorul cramei, Contele Guy Tyrel de Poix, și echipa sa, au adus oenologia la stadiul de artă, transformată în practică, cu răbdare și atenție deosebită.

Fiecare gamă este compusă din vinuri produse cu atenție, experiență și aparatură modernă. Pentru majoritatea vinurilor fermentarea are loc în cisterne din inox, iar în funcție de soiul/soiurile și stilul fiecărui vin, maturarea are loc pentru scurtă durată, în vase din inox, sau în baricuri din stejar, care desăvârșesc aromele și oferă cele mai savuroase degustări.

Categorii: , Brand:

Cuvee Guy De Poix este o capodopera vinicola a Cramei SERVE, realizata exclusiv din soiul emblematic romanesc Feteasca Neagra. Acest vin rosu sec reprezinta o celebrare a traditiei si a terroir-ului romanesc, combinata cu maiestria si viziunea producatorului. Rezultatul este un vin cu o personalitate unica, profunda si eleganta, creat sa impresioneze atat cunoscatorii, cat si pe cei aflati la inceputul descoperirii vinurilor premium.

Notele degustării:

Aspect: Roșu-rubiniu intens.

Miros: Complex, elegant, condimentat și fructat: fructe negre bine coapte, afine sălbatice, mură coaptă, prună coaptă, trufă, piper negru, vanilie.

Gust: Puternic, fructe coapte, suculent, condimentat, tanini fini dar puternici, un echilibru foarte bun, remanență impresionantă.

Asocieri culinare: Carne roșie și vânat preparate la grătar sau cuptor bine condimentate, brânză maturată, desert cu ciocolată.

Temp. de servire: 15°-17°C, cu o aerare anterioară de o oră, pentru un gust intens.

 

Greutate 1 kg
Dimensiuni 10 × 10 × 32 cm
Alcool

15%

Litraj

0.75L

Categorie

Vin

Stil

Sec

Culoare

Rosu

Soi

Feteasca Neagra

Tara de origine

Romania

Regiune

Dealu Mare

Temperatura Servire

15-17°

Brand

Serve

Recenzii

Încă nu există recenzii.

Be the first to review “Serve Cuvée Guy de Poix 0.75L”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *